Este Anamaria Prodan trădată și de ultimul său om de încredere? Cel mai intim confident al impresarei a fost văzut de mai multe ori la biroul fraților Becali | EXCLUSIV

Este Anamaria Prodan trădată și de ultimul său om de încredere? Cel mai intim confident al impresarei a fost văzut de mai multe ori la biroul fraților Becali | EXCLUSIV
  • Publicat:
  • Actualizat:

Avocatul sexy-impresarei, Dan Idita, i-a jurat Anei loialitate, dar în pofida acestui fapt a devenit în ultima perioadă un vizitator obișnuit al fraților Giovanni și Victor Becali. Cei doi sunt oamenii care i-au dat lui Prodan cea mai mare lovitură a carierei. Când Ana negocia vânzarea lui Man la Parma, frații au intervenit și au făcut ei transferul, încasând și un comision gras.

Anamaria nu s-a ales cu nimic și l-a dat în judecată pe Man, cu care are un contract de reprezentare semnat. Întrebarea care se pune este pentru cine va lupta avocatul Dan Idita? Pentru vechea sa colaboratoare sau pentru noii prieteni?

Frații Giovanni și Victor Becali au dat loviturile ultimilor ani pe piața transferurilor din România, așa cum o făceau în vremurile bune în care duceau la marile echipe din Italia jucători precum Adi Mutu sau Cristi Chivu. Cei doi i-au transferat anul acesta în Seria A, la Parma, pe Valentin Mihăilă (21 de ani) și Dennis Man (22 de ani).

Fostul mijlocaș al FCSB-ului a plecat pe o sumă între 11 și 13 milioane de euro, fiind cea mai mare sumă plătită pe un jucător din Liga 1. Problema a fost că Man avea contract de reprezentare semnat cu Anamaria Prodan, iar sexy-agenta a fost sărită din schemă de toată lumea. Acum, Anamaria pregătește răzbunarea și l-a dat în judecată pe mijlocașul Parmei, cerând despăgubiri de multe sute de mii de euro. 

Avocatul Dan Idita și Anamaria Prodan
Avocatul Dan Idita și Anamaria Prodan

Alături de cine luptă Idita? 

Pentru a acționa în instanță, se pare că Ana l-ar fi folosit ca de obicei pe avocatul ei, Dan Idita. Avocatul Idita susține însă că nu o reprezintă pe Anamaria Prodan în speța Dennis Man. Cel mai probabil timpul va arăta care este adevărul.  Întrebarea este dacă Idita îi mai este totuși fidel și în acest moment femeii care l-a introdus în lumea fotbalului. Sursele ProSport dezvăluie că în ultimele luni, Dan Idita este o prezență constantă la birourile firmei de impresariat Becali Sport Management.

Idita are o relație foarte bună cu Dragoș Sîrbu, omul care conduce firma pentru frații Becali. Mai mult, Idita ar fi intrat și în grațiile lui Giovanni și Victor în ultima perioadă, cu care relaționează tot mai mult. Nu se știe dacă avocatul o va trăda și el pe Prodan așa cum a făcut Man, pentru a lucra alături de frații Becali, sau este trimis la înaintare chiar de Anamaria în speranța că cei doi frați impresari vor fi dispuși să o despăgubească. Reporterii ProSport l-au sunat pe avocatul Idita pentru a comenta informațiile, dar acesta nu a răspuns la telefon.

Gigi Becali și verii săi au fost dispuși să îi ofere Anei 100.000 de euro despăgubiri, dar aceasta a refuzat. Au urmat valuri de jigniri aruncate de Prodan la adresa patronului FCSB și a celor doi impresari. De partea cealaltă, Giovanni Becali a explicat public un artificiu prin care în acte apare că FCSB l-a transferat direct pe Dennis. Firma Becali Sport Management nu are contract semnat cu Man, deci nu poate fi acuzată în instanță de Anamaria.

Familia Becali a sărit-o pe Anamaria Prodan din afacerea Dennis Man
Familia Becali a sărit-o pe Anamaria Prodan din afacerea Dennis Man

Ana negocia cu un angajat, Giovanni a vorbit direct cu patronul Parmei!

Fiind agentul lui Dennis Man, Anamaria a demarat negocierile cu un director sportiv de la Parma, Alessandro Lucarelli, fostul mijlocaș legendar al ”cruciaților”. Agenta a obținut pe Man zece milioane de euro plătibili în mai mulți ani. De partea cealaltă, patronul FCSB, Gigi Becali, a fost nemulțumit de ofertă și l-a delegat pe vărul său Giovanni să dialogheze cu Parma.

Acesta a intrat în contact direct cu patronul clubului, Kyle Krause, și a obținut 11 milioane de euro plătibili imediat plus alte două milioane de euro din bonusuri după ce Man atinge anumite borne. Anamaria chiar a publicat discuțiile de pe whatsapp cu Lucarelli în care acesta o anunța că a apărut Becali și că poartă discuții direct cu patronul, deși nimeni din club nu știe despre ce este vorba. Imediat ce cluburile s-au înțeles, Man a uitat de Anamaria și s-a îmbarcat într-un avion privat alături de Giovanni, cu destinația directă spre Italia. 

Dennis Man va semna în vară un contract de impresariere cu frații Becali
Dennis Man va semna în vară un contract de impresariere cu frații Becali

Idita a fost implicat și în războiul Prodan – Rednic

Interesant este că avocatul Dan Idita nu se află la prima experiență în care este în relații strânse cu două părți care se află în conflict direct. Prietenia dintre Anamaria Prodan și familia Rednic s-au stricat din cauza transferului lui Harlem Gnohere la FCSB. Pe atunci atacantul lui Dinamo era impresariat de fiica lui Mircea, Luana. În momentul în care FCSB și-a arătat interesul pentru atacantul francez, Anamaria i-ar fi cerut o geantă de lux Luanei, drept comision. Rednic nu a fost de acord considerând că Prodan nu are niciun merit pentru acest transfer, iar relațiile dintre cele două părți au încetat să mai existe. 

Într-un final Anamaria l-a convins pe Harlem să renunțe la contractul cu Luana și să semneze cu ea. Fiica lui Mircea l-a dat în judecată pe fotbalist, iar cel care a reprezentat familia Rednic în proces a fost nimeni altul decât avocatul Dan Idita. Asta în ciuda faptului că Idita i-a fost prezentat lui Mircea chiar de Anamaria. Într-un final, Gnohere a semnat cu Anamaria Prodan.

„Avocații mei au totul pregătit, cine a greșit trebuie să plătească. Mie îmi pare tare rău că s-a ajuns aici, mai ales că am avut o relație deosebită cu Dennis și familia lui. Dar trebuie să îmi fac și eu dreptate”, a spus Anamaria Prodan

Mircea alături de fiica sa, Luana
Mircea Rednic alături de fiica sa, Luana
Absolvent al Facultății de Comunicare și Relații Publice, din cadrul Universității București, Victor a avut primul job la 19 ani, într-o companie multinațională de outsourcing, subsidiară General Electric. Aici a activat până la 23 de ani. Un an mai târziu a intrat în presa de sport, ... citește mai mult
Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Legătura neștiută dintre Călin Georgescu și Elena Lasconi! Dezvăluirea făcută de Dan Diaconescu
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Tottenham a postat o fotografie cu Radu Drăgușin și a scris un singur cuvânt, după victoria la scor cu City!
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul să moară: „Era riscant”
Ce se întâmplase cu Gabriel Cotabiță în ultimele luni! Declarațiile făcute de soția lui cu puțin timp înainte ca artistul…
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
Bombă în mercato! Se face transferul lui Andrei Rațiu. Detalii de la negocieri
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi dea demisia!
LIVE TEXT | Alegerile prezidenţiale, pe site-ul Prima Sport! Elena Lasconi se menţine pe 2, Marcel Ciolacu urmează să îşi…
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate:
Gigi Becali anunţă o răsturnare de situaţie pentru turul 2 în cursa prezidenţială! Ar fi alt lider după rezultate: "El…
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut femeia în campania prezidențială
Detalii nebănuite despre soția lui Călin Georgescu. Cristela are o meserie total diferită față de partenerul ei: ce a făcut…
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
Rezultate şocante, răsturnare de situaţie. REZULTATE ALEGERI în timp real
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
BANCUL ZILEI. Ajunge BUBULINA acasă și își găsește bărbățelul prin bucătărie: - Vai, ce surpriză!
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe primul loc
Rezultate parţiale alegeri prezidenţiale. Elena Lasconi măreşte diferenţa faţă de Marcel Ciolacu, care a căzut pe locul 3. Georgescu, pe…
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
ADEVĂRUL despre România în Al Doilea Război. „Am avut norocul să...”
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Ce legătură are Vladimir Putin cu Cătălin Georgescu? Presa din Rusia EXULTĂ după victoria năucitoare
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Cine este Cristela Georgescu, cea care ar putea deveni prima doamna. Cu ce se ocupă soția lui Călin Georgescu
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Șoșoacă despre Călin Georgescu: E un...
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
Pictorial de senzaţie cu cei mai obraznici 'iepuraşi' din România. Andreea Bălan, Anda Adam, Lavinia Pârva
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
România este campioană mondială la Counter-Strike 2. Care e „formula” câștigătoare?
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Max Verstappen, campion mondial pentru a patra oară în Formula 1
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el a votat în diaspora
Cum a apărut Ilinca Simion la o secție de votare din București. George Simion a însoțit-o pe soție, deși el…
×